Sistemul Modular European, care permite creșterea eficienței operațiunilor de transport prin intermediul combinațiilor tractor-remorcă mai lungi și mai grele, câștigă teren pe zi ce trece. Spania este ultima țară care a adoptat noile reglementări și va permite circulația combinațiilor camion-remorcă de până la 25,25 metri lungime și 60 de tone greutate.

Astfel, se pot obține reduceri semnificative ale emisiilor de CO2, fără compromisuri în ce privește nevoia de transport. Legislația, aprobată de guvernul spaniol în luna decembrie, permite camioanelor lungi să circule pe autostrăzi cu o viteză maximă de 80 km/h, cu alte cuvinte aceeași limitare ca pentru toate vehiculele grele.
Sistemul Modular European este folosit de zeci de ani în Suedia și Finlanda, fiind de asemenea permis în Danemarca și Olanda. Avantajele acestui sistem sunt evidente, deoarece trei camioane convenționale pot fi înlocuite pe șosea de două combinații lungi.
Așa numitele "camioane lungi" necesită cu aproximativ 10-15% mai puțină energie consumată pe tonă-km de marfă transportată. Potrivit studiilor realizate în Olanda, emisiile de dioxid de carbon pe tonă de marfă transportată poate scădea cu până la 11%. Experiența olandeză a mai demonstrat și o reducere a costurilor operaționale între 25 și 40%, pentru rute specifice.

sursa: cargomagazin.com